Prioritatea Inspectoratului Școlar Județean Alba este realizarea unui proces educațional de calitate, adaptat contextului epidemiologic, în care personalul didactic, elevul, părintele și membrii comunității să conlucreze pentru a facilita elevilor dobândirea competențelor necesare absolvirii învățământului de bază, orientarea în carieră pe filiere, domenii și specializări, orientarea spre piața muncii și spre învățământul superior. Inspectoratul Școlar...
Categorie: Informații de interes public
Buletin Informativ: dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (19 octombrie 2020)
Inspectoratul Școlar Județean Alba monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice. Prin urmare, astăzi, 19 octombrie, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ, se înregistrează următoarea situație: – 176 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față)...
Corpul profesorilor metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Alba pentru anul școlar 2020-2021
Corpul profesorilor metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Alba pentru anul școlar 2020-2021 alcatuit din cadre didactice cuprinse în anexele: ANEXA 1 – Lista nominală a metodiștilor care au promovat selecția sau/și care au fost reconfirmați și care sunt activi în anul școlar 2020-2021 ANEXA 2 – Lista nominală a persoanelor cu funcții de conducere, îndrumare...
În perioada 25-29 septembrie activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online
Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Alba, în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie,...
Notă de fundamentare privind necesarul de metodişti la nivelul judeţului Alba în anul şcolar 2020-2021
În urma consultării inspectorilor şcolari de specialitate, vă comunicăm necesarul metodiştilor pe discipline de studiu / domenii la nivelul judeţului Alba şi solicităm aprobarea publicării, în vederea concursului de selecţie a cadrelor didactice care vor face parte din corpul de metodişti al ISJ AB în anul şcolar 2020-2021, a unui număr de 236 de locuri...
PROCEDURĂ OPERAȚIONALĂ privind selecția profesorilor metodiști în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba, în anul școlar 2020-2021
PROCEDURĂ OPERAȚIONALĂ privind selecția profesorilor metodiști în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba, în anul școlar 2020-2021.
A fost lansat apelul de selecție în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN)
Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 17 septembrie, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), apelul de selecție destinat cadrelor didactice care doresc să facă parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN). CPEECN se constituie ca grup de profesori, organizați pe discipline de examen/concurs, care îndeplinesc criteriile stabilite la nivel...
Lista unităților de învățământ preuniversitar de stat din Romania ce vor fi conectate la internet în baza Memorandumului „Asigurarea conectării la internet a unităților de învățământ preuniversitar de stat din România prin programul voluntar de sprijin”
Ministerul Educației și Cercetării a inițiat, recent, Memorandumul privind asigurarea conectării la internet a 2.800 de unități de învățământ preuniversitar de stat din România prin programul voluntar de sprijin, prin intermediul căruia, Guvernul României, cu aportul operatorilor de comunicații electronice și al industriei de profil din România, va asigura condițiile necesare conectării în regim de urgență a unităților...
Mesajul transmis de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Prof. Cornel Stelian Sandu, cu prilejul începerii noului an școlar (2020-2021)
Dragi elevi, Stimați dascăli, Stimați părinți, Începem un nou an școlar în condiții cu totul diferite față de ceea ce era această zi în obișnuința noastră a profesorilor, elevilor și dascălilor deopotrivă. Este o zi lipsită de festivități, fără flori, fără îmbrățisări, dar totuși cu bucuria revederii și încrederea că vom trece cu bine și peste această...
La Inspectoratul Școlar Județean Alba continuă pregătirile pentru începerea în condiții de siguranță a noului an școlar
Azi, 9 septembrie 2020, la ISJ Alba au avut loc ședințe de lucru cu directorii unităților de învățământ din județul Alba. Programul a fost stabilit în așa fel încât să fie respectate condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2: de la ora 9- directorii unităților de învățământ gimnaziale din mediul rural, de...
Ordin comun nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2
Actul normativ atașat reglementează cadrul funcțional general, acţiunile/măsurile implementate la nivelul autorităților/instituțiilor implicate în prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, precum măsurile de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar/instituții de învățământ superior, pe durata anului școlar/universitar, în contextul epidemiologic al infecției cu virusul SARS-CoV-2. I. Învățământ preuniversitar (extrase din anexa nr. 1 a ordinului de ministru atașat...
Linii Telverde destinate informării cu privire la începerea noului an școlar/universitar
Ministerul Educației și Cercetării facilitează accesul la informații tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021. O linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde –...
Au fost publicate rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2020 (înainte de contestații)
Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020 este de 33,27% în județul Alba. Din totalul candidaților promovați (183), 109 fac parte din promoţia curentă, iar 74 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2019 – 2020 este de 34,71%. În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați...
GHID pentru începerea cursurilor în anul școlar 2020-2021
Au fost publicate ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ Au fost publicate ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar/universitar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19....
Ministerul Educației și Cercetării lansează educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare privind reluarea activității în sistemul național de învățământ
Ministerul Educației și Cercetării lansează portalul educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare, dedicat tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea în anul școlar/universitar 2020-2021, ca urmare a evoluției pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate astăzi,...
Anunt selectie -3 experti stagii practica-TEME ID 130754
Inspectoratul Școlar Județean Alba (Partener 1) anunță demararea procedurii de selecție a 3 experți stagii practică pentru implementarea proiectului cu titlul „TEME – Tranzitia de la Educatie la Munca pentru Elevi” , ID 130754. Anunt selectie_TEME_ID 130754 Cerere inscriere_Anexa 1 CV format Europass_Anexa 3 Declaratie de disponibilitate_Anexa 2 Declaratie de consimtamant_Anexa 4
Anunt selectie instructor educational ciclul primar PA4
Inspectoratul Școlar Județean Alba (Partener 1) anunță demararea procedurii de selecție a unui instructor educațional pentru școlari ciclul primar – din cadrul Partenerului Asociat 4- Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, pentru implementarea proiectului cu titlul „Școala prietenoasă”, Contract POCU/74/6/18/106468. Cerere inscriere_Anexa 1 CV format Europass_Anexa 3 Declaratie de consimtamant_Anexa 4 Declaratie de dispobibilitate_Anexa 2 Perioada contractului instructorului...
Procedura operațională privind echivalarea de studii efectuate în străinătate de către elevii din învățământul preuniversitar
Elevii care au urmat cursurile într-o unitate de învăţământ din altă ţară şi doresc dobândirea/redobândirea calităţii de elev în România, la o unitate de învăţământ preuniversitar din judeţul Alba, se vor adresa unei unități de învăţământ din raza în care va domicilia elevul după întoarcerea în ţară, cu nivel de studii corespunzător vârstei elevului şi a...
Ministerul Educației și Cercetării lansează un nou concurs de selecție pentru constituirea Corpului Național de experți în managementul educațional (seria a 16-a)
În Monitorul Oficial nr. 602 din 9 iulie 2020 a fost publicat ordinul ministrului Educației și Cercetării nr.4.679/08.07.2020 pentru aprobarea Calendarului desfășurării concursului național de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de experți în management educațional (CNEME). Conform calendarului de desfășurare, seria a 16-a, procesul de selecție începe astăzi, 13 iulie, prin completarea formularului de selecție, disponibil on-line (până la...
29 iulie: proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare)
Mâine, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020, constă în probă scrisă. Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 2 de centre de concurs din județul Alba- Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și...
Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru
În urma promulgării de către președintele României, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021. Astfel,...
Situația statistică privind contestațiile depuse în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat în județul Alba
1264 de contestații au fost depuse în județul Alba, după afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat. Din totalul celor 1264 de contestații, la proba scrisă de Limba și literatura română au fost depuse 582,la proba obligatorie a profilului 356, la proba la alegere a profilului și...
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020. În județul Alba rata de promovare este de 69,07%
Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale și au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, în județul Alba, este de 69,07%. Din seria curentă, rata de promovare este 75,19%, iar din seriile anterioare, 34,22%. Comparativ cu anul trecut, rata de promovare este mai mare. În sesiunea iunie-iulie 2020, au...
Rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a din județul Alba, sesiunea 2020 (după soluționarea contestațiilor)
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele finale ale absolvenților clasei a VIII-a, obținute în urma susținerii examenului de Evaluare Națională, sesiunea 2 – 27 iunie, 2020. Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 79.62% (2335 de candidați). A crescut numărul...
Informare privind desfășurarea ultimei probe scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020
Astăzi, 25 iunie, s-a desfășurat ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – E)d): proba la alegere a profilului și specializării. Rata de participare, în județul Alba a, fost de 95,65 %. Astfel, dintre cei 2460 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline, s-au prezentat 2353 de candidaţi (Biologie...
În premieră, peste 4.500 de cadre didactice din învățământul preuniversitar au început formarea în sistem exclusiv online, la nivel național, în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED
Cursurile de formare a cadrelor didactice organizate în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED continuă, iar luna iunie 2020 marchează o premieră în procesul de formare. La începutul lunii iunie, 199 de grupe de cadre didactice, din toate regiunile țării – dintre care 84 din învățământul primar și 115 din învățământul gimnazial – au demarat cursurile...
Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2020)
Astăzi, 24 iunie, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E)c), sesiunea iunie – iulie 2020. Dintre cei 2457 de candidaţi înscrişi în județul Alba (1800 la matematică, respectiv 657 la Istorie), s-au prezentat 2351 candidați. Au absentat 106 candidați. Niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 ̊ C....
Proba scrisă la Limba și literatura maternă, din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2020)
Astăzi, 23 iunie, absolvenții clasei a XII-a din județul Alba, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale (germană sau maghiară), au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă. Au fost prezenți toți cei 74 de candidați înscriși, dintre care 2 au susținut examenul la Limba și literatura germană, iar 72 la limba...
Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a din județul Alba care au susținut Evaluarea Națională 2020 (înainte de contestații)
Inspectoratul Școlar Județean Alba a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. Situația statistică arată că dintre cei 2807 candidați prezenți, 2235 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 79,62% Dintre aceștia, 22 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece)....
Prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat
Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. În județul Alba, au fost prezenți 2331 candidați, iar 79 nu s-au prezentat la examen. Niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 ̊C. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat 1 (un) candidat, drept consecință, acest candidat...







