Activități extrașcolare
„Euro200” este programul național care vine în sprijinul elevilor și studenților cu posibilități financiare reduse în vederea achiziţionării de calculatoare.
Programul “Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.
Pentru facilitarea accesului la informațiile necesare a fost lansat portalul Euro 200.
Cadru legislativ actualizat: NORMELE METODOLOGICE pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.
Ministerul Educaţiei desfășoară, începând cu anul 2004, Programul naţional de protecţie socială
Prin intermediul acestuia este acordat un sprijin financiar elevilor din învățământul liceal în vederea continuării/finalizării studiilor.
- Prin adoptarea Hotărârii de Guvern 712/2018 (disponibilă atașat), începând cu anul școlar 2018-2019, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar. Pe lângă indexarea aceste sume (de la 180 lei/lună), a fost majorată și valoarea plafonului maxim de acordare a bursei de la 150 lei la 500 lei/membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situația economică actuală.
► NOU! Situație finală beneficiari „Bani de liceu”, anul școlar 2020 – 2021 (data publicării: 28.10.2020)
- Situație beneficiari „Bani de liceu”, anul școlar 2020 – 2021 (înainte de contestații)